Uneori nu stiu... nu stiu daca ma prinzi sau ma pierzi, nu stiu daca ma tii sau cad, nu stiu daca sa strig sau sa tac, sa sparg ori sa calc; nu stiu daca e iarna sau primavara-n noi (doi), nu vad cand ceata asta muta-i deasa, si n-am aprins inca lumina-n cer. Am regretat de mult ca-i prea devreme, n-am sa regret acum ca-i prea tarziu.
Trece timpul ca nebunul, vremurile se schimba, oamenii devin mai doritori de putere, mai bogati sau mai saraci. Majoritatea sunt parinti, si-si tin copiii langa ei, in sufletul lor, si-i iubesc mai mult decat le pot darui, altii ii rasfata material acoperind cel mai des lipsa de langa ei ... si tot asa. Insa gustul amar in inima mi-l aduc acei parinti, ... mame, tati care imbracati in bani grei, cu masini la scara, refuza cerinta unui copil de a-i cumpara un minic, un dulce de 1 leu. Aud ades in fata sau in spatele meu la cozile de la casa: "- Nu avem draga, n-am bani acum sa-ti cumpar,...tu nu intelegi ca nu am". Iar pe mainile cucoanei troneaza bijuterii grele. O femeie frumoasa pe dinafara, o femeie ce-si tipa avaritia propriului copil. Ce poti face sa-i schimbi conduita ei, a lui ... a parintelui egoist, a parintelui mandru doar de el. Mai nimic. Doar sa-l injosesti, cumparand copilasului tu, un om oarecare, acel "nimic" p...
Comentarii
te imbratisez sarata de mare...