Piticii mei, m-au atentionat in vis , cica sa tac, dar sa nu tac. Ca-n povestea cu fata jumatate imbracata, jumatate dezbracata, nici calare, nici pe jos ... asa ca scriu.
Si-am sa tac, pana cand intelepciunea din mine va da in clocot, si va izbucni vulcanic. Am luat in cos, la pachet, vorbe, lacrimi, simtiri si priviri.Aici le fierb, ca intr-un cuptor alchimic le asortez cu anotimpul , trag sertarul si le ascund. Tac-tac, intorc cheita. Ups ce fericita sunt, am sertarul meu!
In timp il voi capitona, sa nu se auda ce soptesc eu aici. Si mult, mult sclipici, din suflet, sa vad prin intuneric .
Nu stiu ce ma fac cu ochii, astia din sertar, vad eu ... acum e prea devreme ...

3 comentarii:

Elza spunea...

sertarul trebuie (dez)golit prin(de) vorbe :)

Brandusa spunea...

exact!
retragerea in sine
te pup !

Anonim spunea...

http://www.youtube.com/watch?v=pfmK-fXksAg&feature=related






nu ai nevoie de
toate cele
ci
numai
de cineva....
sa-ti reaminteasca....
http://www.youtube.com/watch?v=pfmK-fXksAg&feature=related