sa nu-mi mori !

Sa nu-mi mori gand,
ce strans cu funii stai cu dintii inclestati.
Sa nu-mi mori crez,
ca ma usuc in toate toamnele odata.

Sa nu-mi mori inima,
certata iar cu despartirea,
cu nevorbirea si desertaciunea.

Sa nu-mi mori iubire chemata,
cand nu te stiu alinta,
cand nu te stiu apropia,
cand departe de mine te tin,
cand eu devin suspin.

Sa nu-mi mori suflet sensibil si pur,
nascut in amiaza de vis imatur,
cernut cu degetele soarelui rasare,
sarutat pe-o gura de rai,
scaldat in izvor, semet crai,
fulgerat cu aripi pribegite de stele ...

Oricat de suava, si blanda si calda
ti s-ar infatisa, ea salbateca moarte,
inexistenta in viata este,
de aceea eu n-o vreau, n-o cunosc,
caci nu exista moartea...ci doar uitarea,
o pierdere spre a mi te renaste.

Sa nu mori, cat mai am,
sa-ti spun, sa-ti cant macar odata la pian,
sa te trezesc in zori de primaveri cu flori pe ram,
sa fac ospat la nunta verii in poieni,
apoi in ritmuri de furtuna sa dansam prin ploi,
sa radem tavalind frunzisul de sub noi,
... sa te iubesc etern cum stiu si simt.

Sa nu-mi mori...ma auzi ?!
Cat cercul se-nvarte
mai este timp ... iar eu sunt, aici.
... apoi om mai vedea !