Lectii / cenusa

Bate un vant de seceta crunta,
desi ploua o ploaie marunta;
 arde-n taciune scrumul din mine,
candva imi era cald, candva imi era bine.


Marturii, vorbele-mi tuna,
nu se mai canta nici stele, nici luna;
o usa se-nchide, o inima strange,
tulpini si petale prin  ruptele frunze.

Statura-mi se frange, ...
imi spune:  nu plange !
si linistea asta rece, tacuta ma strange.





2 comentarii:

Carmen Pricop spunea...

Tăcerea-i durere, iar liniştea pace.
Ştiu că mai e un cuvânt care-ţi place
şi care nu-ţi pleacă în vânt, în cenuşă.
Ce-ai ars n-a fost, prinsă în sfori, o păpuşă
ca să se-mprăştie, să se facă nimic.
Ce-ai ars în durere mai rămâne un pic
şi renaşte. Legenda-i reală,
iar inima ta nicicând n-a fost goală.
De-acolo mai scoţi o speranţă cu soare
ca să faci din tăcere surâzănd împăcare.

Brandusa spunea...

Carmen, maestra mea...tu stii sa-mi spui !