Lectii / cenusa
Bate un vant de seceta crunta,
desi ploua o ploaie marunta;
arde-n taciune scrumul din mine,
candva imi era cald, candva imi era bine.
Marturii, vorbele-mi tuna,
nu se mai canta nici stele, nici luna;
o usa se-nchide, o inima strange,
tulpini si petale prin ruptele frunze.
Statura-mi se frange, ...
imi spune: nu plange !
si linistea asta rece, tacuta ma strange.
Comentarii
Ştiu că mai e un cuvânt care-ţi place
şi care nu-ţi pleacă în vânt, în cenuşă.
Ce-ai ars n-a fost, prinsă în sfori, o păpuşă
ca să se-mprăştie, să se facă nimic.
Ce-ai ars în durere mai rămâne un pic
şi renaşte. Legenda-i reală,
iar inima ta nicicând n-a fost goală.
De-acolo mai scoţi o speranţă cu soare
ca să faci din tăcere surâzănd împăcare.