Ea - sub restrictia hazardului

Caile se restrictioneaza, patrunzandu-se din ce in ce mai greu in salasul vibratiei omenirii.

Un El, o Ea nu mai vor sa-si arate fata, nu mai vor sa-si dezmorteasca limbile. Nu-si mai doresc atingerile sub forme fine, ori sub forme mascate...nu-si mai exprima cererea, nu-si mai doresc oferta.

Ea e un vid-plin in care totul e static, un nonsens al cuvantului crapat in patru, cand doi il spun odata. Da, au crapat cuvintele, a crapat socializarea cu faima ei cu tot. Abia de mai zambim in colturi de gura unii altora...si cand o facem efortul pare unul colosal .

Bolovani mari si grei duce Ea pe umeri, pietre de moara in gura, lanturi prinse de maini si picioare...lanturi de neputinta sfasietor de obositoare.

Cand va trece valul asta mare, vom fi la mal, dezorientati de toata tacerea si neconcordanta unei lumi mute.

Cu cat Ea tace, cu atat mai mult isi iubeste tacerea, se complace...cu atat El nu-i mai cere sa vorbeasca.

A intins mana si nici n-ar fi vrut sa mai atinga...dar a atins cu unghia un pixel ca o deschidere, un vizor spre tine. Acum il tine inchis, adormit, pana cand mai suna la usa urmatorul strigat.

Nici campii nu-i mai bate, desi culorile toamnei o cheama . Mai canta cineva, cumva ??