Credinte

Poate azi pacatuiesc si cer iertare celor
ce nu simt si nu gandesc ca mine, dar ... .

O zi ca oricare alta, inceputa in vraful de hartii
si intrebari ale sefilor si colegilor ...
o zi aproape obisnuita pana cand isi face aparitia
un preot batran, in haine cernite,lungi,putin prafuite,
cu barba de bunic si ochi veseli.
Nu tace, e un om ce-l stiu, un preot ce vorbeste mult,
ce-ti aduce ades zambetul pe buze cu glume bune...
numai ca azi, prima zi de post mintea sa isi dorea
sa faca ordine printre "supusii" sai.

Vorbind de post ne povesteste cum parintii sai
au crescut 13 copii la o masa mica de lemn, si
unde la inceputul postului se punea cep la butoi,
se fierbeau strachinele si lingurile de lemn si
pana la Paste nimeni nu mai miroseau nici
untdelemnul, d-apai carnea, laptele, ouale... .

Si uite asa povestind se opri cu ochii pe mine
si-mi spuse:
- Matale sigur nu tii post !
- Crezi mata asta parinte ?! - intreb eu.
El convins ma priveste tinta si spune :
- Da!
... si continua povestea in neclintita sa credinta.
Povatuieste oamenii sa fie curati, cinstiti, sa-si
creasca copiii in credinta, sa-si poata si ei lauda
parintii, asa cum face dansul acum, cu parintii sai.
Era mandru. Mandria un pacat, zic eu in gand,
iar el parca ma aude si raspunde "ca toti
suntem pacatosi si prin post mai spalam din pacate".
De altfel o fire deschisa parintele calugar, staret
in manastirea sa cu cateva zeci de calugarite...
asa ca zambesc, gandesc si tac.
Parintele isi mangaie barba si ma priveste, ochii ii sunt
vii si veseli. E mandru, gandesc eu iar si tac.

Un pas spre usa, inca unul, asteapta... ce, ce asteapta ?!
Ridic ochii din acte, stiu ce asteapta si surad, asteapta
sa-l combat, dar nu am cheful si nici starea necesara...
si am atatea treburi lumesti de facut, iar el are atata
timp sa dicute incat il invidiez...asa ca tac.
Ma intreb in sinea mea, daca despre el parinte calugar,
(ce nu are proprii copii crescuti, nu 13, nici macar unul)
vr-un fiu isi va mai aminti ... asa mandru, cu placere,
cum el o facuse povestind despre ei, parintii lui.
Si sunt atatea orfelinate pline de copii ai nimanui...
si sunt atatea suflete de copii saraci ce si-ar dori
macar o chilie de maica, macar o carte a lui,
... ei, copiii nimanui.
Da, imi permit sa judec, imi permit sa vad bogatia peste care
uneori manastirile calca, hainele bogate, .. iar eu repet
ceea ce cu ceva timp in urma i-am replicat-o si parintelui
in haine cernite
- Eu nu-l port pe Dumnezeu la rever, nu-l port in baticul de pe cap,
in plecaciunea pana in pamant in fata unei biserici pline de oameni,
in cura de vegetale din posturi, in mersul la biserica sa semnez
condica...pe Dumezeul meu il port tainic in suflet, il confund
cu esenta si energia vietii mele si nu-l deranjeaza fardul de
pe obraz, masa mea, hrana...pe Dumnezeul meu il doare prefactoria,
ritualul din obisnuita, minciuna, fala, mandria fara limite...
egoismul,rautatea, meschinatatea, snobismul.
Dumnezeul meu are multa iubire,multa intelepciune si intelegere,
multa duiosie fata de semeni,armonie in relationare...
Dumnezeul meu e viu ca mine si nu mort, si nu de acum mii de ani
inaintea erei mele.. E ACUM, AICI, prezent in respiratia mea.
Acum ma vede, acum ma simte, acum ma cearta si ma iarta...
si cred in binecuvantarea iubirii divine !

6 comentarii:

Ryanna spunea...

şi Dumnezeul meu este la fel ca al tău:)...nimic mai adevărat din tot ce spui!..dar ce să ne mai mirăm de falsa credinţă a preoţilor,care nu fac nimic pentru bunăstarea enoriaşilor,ci doar pt.îmbrobodirea acestora ptr.a-şi păstra locul călduţ şi binecuvântat unde le mai uşor să dea din gură şi să vânture o cadelniţă,decât să se implice în adevăratele probleme comunitare..de ex.chiar cu privire şi la aceste animale fără stăpân care nu au nici o vină sărmanele dar urmează a fi eutanasiate....şi câte altele...
deci stai liniştită:nu ai făcut nici un păcat scriind ce ai scris...

Brandusa spunea...

Ryanna, vezi tu draga mea, nu mi se pare greu a face o cura de vegetale ( caci pe acolo se reduce)...nu mi se pare greu a merge la biserica duminica de duminica, a pune o esarfa pe cap, a ingenunchia in fata altarelor, ...si am facut-o multi ani, pana cand am inteles ca nu ce e in afara mea ma salveaza, ma tine in linie dreapta ci ceea ce eu sunt, cu ce eu ma implinesc, fara sa ma mint, fara sa ma innec in credintele celorlalti pliate pe mine.
Toti suntem unici, toti suntem vii daca stim crede in divinul nostru interior, in divinul din interiorul celui de langa noi...si atunci daca intelegi, taci...si zambesti..si te implinesti... si faci pace cu tine si cu ceilalti.

Imbratisare stransa !

Septembrie spunea...

La Mulți Ani Brândușa! Și da, sunt alături de tine. La mine e la fel. Nu-mi place fastul ...nu-mi place aurul...nu-mi place să arăt! E cu mine, trăiește prin mine....Nu știu cum să-l numesc, nu știu ce chip are, nu știu de unde vine...dar e alături de mine...zilnic. Și-I Mulțumesc!

Brandusa spunea...

Septembrie, doar esti sora mea de anotimp :)

jai spunea...

.....cuvinte pline
de intelepciune si adevar ,caci postul , nu este pt cel sfint, ci
pt acest trup , ce inca nu reuseste
sa simta ca se poate hrani si cu lumina....acesta este rostul postului
schimbarea hranei si prin asta , lasind viatza daruita de divin , celor din jur , plante , animale si
uneori oameni.
....preotii postesc acum ca mai
apoi sa sparga bucataria , caci rar
am vazut unul slab , numai piele si os , asa cum se vad prin INDIA ,unde postul este la el acasa, aproape zi de zi.
-sa nu te simti vinovata BRANDUSA ,
ai vorbit corect , iar a pune toate
rautatile lumii pe seama ca nu tinem post ,este doar gindul bisericii ca noi sa-i fim sclavi.

.........

esti o floare
esti un crin
esti parfumul cel mai fin
si ca semn ca te iubesc...

...primavara cu tine copile
.......

Brandusa spunea...

jai, multam tie, gandule bun !