Un leagan prins de cer



Picioarele pamantul nu-mi ating,
ca intr-un leagan prins de cer
imi fac vant sus, tot mai sus,
pana cand inima-mi pierd in nori,
si strigatul nu-l mai aude nimeni.
... ...
Zbor peste strigate, peste ganduri ...
am abosit sa astept,
imi fac vant din azi spre maine,
spre mine ... in mine
... ...
Obosita sa ma tin, prada viselor ma las,
azi vreau tacerea, ... doar ea si-apoi
ma prinda-n brate vesnicia.



... si asta, da si asta , imi plac inflexiunile vocii lui.

8 comentarii:

Blue Freedom spunea...

Titlul e o metaforă deosebită. El singur e un întreg poem.
Frumos!
:)

Brandusa spunea...

Blue, dupa o zi apasatoare, mi-am pus castile ...si am urcat in leaganul cerului.
Hai langa mine, doar cateva clipe ... ca atunci cand eram copile si strigam "vreau mai tare, mai sus"...iar leaganul ne flutura pletele in vant, iar noi radeam fericirea cu capul dat pe spate.

Septembrie spunea...

Ar fi atât de bine și plăcut! Dar....oare mai putem simți...ca atunci?

Brandusa spunea...

Septembrie, uite cum ai venit, te strigam, mai este loc langa noi.
Eventual cerem cerului o "roata mare", ne inaltam si coboram cu ea.

Septembrie spunea...

Nu puteam să rezist tentației....chit că invitația nu era pentru mine:) Mulțumesc!

Brandusa spunea...

Septembrie, hei, ce suflet de copil poate rezista unui leagan fermecat ?!
... inca este loc langa noi.

Septembrie spunea...

Daaa...fermecat de o zână bună, cu ochi visători și gânduri calde. Cine-o fi oare?:)

Blue Freedom spunea...

Mulţumesc de invitaţie, accept cu mare încântare.
Eu am "culcat-o" pe Clara şi ieşisem la o plimbare pe faleză, cu Philip. Îi ascultam gândurile şi, surprinzător, semănau cu soaptele mării.

Cum gândeşte un bărbat în clipa în care îşi dă seama că e îndrăgostit?
Voi afla mâine, căci azi prefer să mă dau în leagăn, alături de voi.
:))