pereche de pamant

Obosite de drumuri suflete cad pe rand,

in genunchi,

intr-o ruga murmurata printre suspine si neputinte,

intr-un gest sacru,

cautat din trecut, aparut din viitor;

roata n-a obosit, le intoarce, toaca, cerne,

le striga, le cheama, statornica mama;

nu e decat o alta noapte si o alta zi,

nu este decat un alt ciclu ce le va trezi;

cu podul gandului se sterg lacrimi, dureri,

se lasa pe banca altor vremi,

brate intinse spre univers, in dorinte,

ce cer, isi cer dreptul la vise,

dreptul la azi, ca si ieri.

De n-ar geme pamantul, i-am auzi surasul,

din ape, din iarba, din flori... din nori,

si rasul, atat de uman, in triluri de pasari.

Pamant pereche,

pereche de pamant.

***