Repliere(-n stare)


Despachetata, impachetata, redespachetata, reimpachetata ...
joc de cuvinte, antagonice timpuri;
fericiri impachetate, in folii crude de mistere,
despachetand o jale patrunsa-n maduva;
si apoi reversul, in coli albe, coli imense de suflet curat,
schitand serii de suparari in corpul fericirii;
piatra filosofala se tot decoperteaza spre sambure;

ce gust o avea, ce culoare ... va sclipi, va dainui , ...cui, pentru cine ...??!!


Dezbracati de noi cei vechi, dezbracati de noi cei noi,
suntem patimasii cerului, statornicii pamantului !

********

9 comentarii:

Blue Freedom spunea...

Păi, da! E "cam" frumos!
:))))))))))
Azi am făcut o baie de frumos, calm şi optimism pe majoritatea blogurilor prietene.
Ce-mi place!!!
>:D<

Brandusa spunea...

Blue, e sarbatoare, ca-n ziua dintai a frumosului. Dupa urat-furtuna, raze de curcubeu :)
Il prindem si fara sa-l atingem cu mana :)
Pup !

Anonim spunea...

...aaaaaaaaaa...
in foaia de fhirtie te poti
taia.
stii!?




op

Brandusa spunea...

Op, auuuuu !! ... si doare :)

Pot scrie sentimente pe ea, in toate culorile lumii, si in toate starile sufletului...sic, ca e alba , imaculata :)

Liviu R. spunea...

se va destainui cui o va merita :)

Brandusa spunea...

Liviu, :) crezi ?!
Este nefiresc sa o "avem" toti...si totusi o purtam, uneori incatusata, in temnite de intuneric si facem "marea filosofie" s-o descoperim in creiere, pe cand ea simpla si fireasca "ne este" :).
Zilele in iubire curata sa-ti fie, sa nu-ti doara puterea aprinderii ei !

Maria spunea...

deosebita poezia, fericiri, iubiri iti impachetez si eu cu drag...
Melodiile sunt superbe, am reusit sa petrec aici la tine cateva minute de frumos, iubire si prietenie...

OFFICE LITERATURA spunea...

Noi apariţii editoriale la OFFICE LITERATURA:
Cele mai frumoase poeme de dragoste – “Atunci când vara se reinventa” – autor Cristian Lisandru
Un nou roman pe care-l vei citi cu dintr-o suflare – Romanul care se scria singur” - autor Cristian Lisandru

Pentru tine:

De-ar fi să plouă un mileniu şi mai mult
N-aş mai ieşi din casă şi aş sta să te ascult
Cum taci…
Să simt cum în tăcere mă îmbraci.
Să deseneze ploaia chipul tău pe geam,
Într-un decor lacustru lângă mine să te am,
Să-mi mai reciţi încet dintr-un poet bolnav de ploaie,
Să simt cum intră apa în odaie.
Ascunde telefonul, să nu-l auzim,
Din dulcea beţie-a ploii să nu ne mai trezim,
Să nu aprinzi lumina, pe întuneric ploile-s atât de vii
Şi mumură-mi iubirea aşa cum numai tu ştii…
E-atâta ploaie-n suflet şi atâta ploaie-n gând
Şi parcă lumea-ntreagă s-a oprit plângând,
Dar, vai, doar noi mai râdem, o pereche renăscută-n ploaie
Şi apa intră-ntruna în odaie…
Doresc să-ţi mângâi părul printre picături
Şi peste tot ce-a mai rămas iubire vreau să-mi juri
Şi mai recită-mi, iarăşi, dintr-un poet bolnav de ploaie
Să văd cum intră apa în odaie…
Să ne spălăm păcatele,
Să fim curaţi,
Îndrăgostiţi adevăraţi,
Şi-n lumea asta care râde şi de ploi
Să fim curaţi doar noi…(Ploaia de Cristian Lisandru)

http://officeliteratura.blogspot.com/

Brandusa spunea...

Maria, multumesc frumoasa mea :)