Imi esti martor


De nu-mi dai aripi Doamne,
 ma pot inalta,
 cu-n tril  divin,
astrale acorduri de cuvinte,
silfide  soapte cauterizandu-mi rani.


De nu-mi dai doruri Doamne,
 pot dori,
 un infinit si al taram ,
 mai nestiut, mai neumblat.

 De nu am inima, ea-mi va creste Doamne,
 si va pulsa terifiant un sange,
 ranindu-mi clarul si realul,
 bezmetic, sinele imi va inghiti ego-ul.


 Mai beata voi dansa inalturi,
 un vultur alb si-albastru, fara aripi,
 o zburtoare pamanteana pe carare.

De nu-mi dai Doamne, iti voi lua,
 si firimitura aruncata o voi strange,
 natanga cerului ii voi striga,
 cu palmele te voi atinge.

In sange-am frematat revolta asta,
si cauzei si scopului de-a ajunge,
si martor eu te-am luat
in viata mea.

 Cu drag ingerilor mei, pamanteni  si nepamanteni.
                          ~ Brandusa

Un comentariu:

Borgia spunea...

Amu mi s or zdrelit jenunchi, de plecaciuni, fiinta..Si iarta mi lipsa si a me nestiinta.. ca s si p acilea i voi exista mereu... in inima ti si suflet, drag injer doar al meu..:*