Povestit(a)

     N-am cum a ma povesti, ca nu stiu, si n-am indemanarea vorbelor legate in fraze. Mie imi curg cuvintele , ca apa printre degete. Doar stropi mari si roua de pe ele, si daca-i cumva prea cald sau vant nebun, nimic nu-mi mai ramane.
     Uneori le regret trecerea, si-mi rad neputinta de a le tine sub lumina. Alteori le las sa se scalde cum vor: inocent, calm, strident, tembel,...intre un punct si-o virgula, intre o exclamare si-o intrebare...  .
...iar despre mine ce sa-ti spun, cum sa ma cuprind ?!
      Am palmele tale si mainile tale, am parul tau si despletirea, am pielea si ravasirea, am ignoranta buzelor tale si amplitudinea sarutului, am piciorul tau si simt cu tine nisipul cald si gresia rece sub degete...sunt sfert si jumatate din bucata, sunt cand ciobul si cand steaua sparta.  ...si ma preumblu prin mine si prin tine ca un artefact rascolitor de iubire.
     De mi-ar fi ursit divinul, darul pensulei, cuvantul mi-ar fi fost doar semnatura, nitel ilizibila, nitel indescifrabila, ...captivand pe cei ce-si doresc taram de mister, oculta  prin coada finala, inteleapta prin inceput.  Si mi-ar ajunge paleta culorilor sa-ti zugravesc fundalul intr-o noua culoare (nici violeta, nici gri, nici verde crud, nici soare-rasare in amurg), numita vag ,"culoarea existentei noastre" .
      Iar zambetul, daaaa zambetul, l-as osandi sa devina molipsitor de dulce si l-as raspandi florilor, fructelor, pasarilor, apelor, muntilor, ..s-alerge nebun, asemeni ielelor...fara tinta, fara frau, de la miazazi la miazanoapte, din clipa trecutilor ani, pana-n cea din urma clipa a nebanuitului viitor.



Poate ti-am scris prea mult si n-am prins candoarea gandului, dar am gasit un izvor ce-mi revarsa oglinda vietii in picuri de apa.
... si tu ma stii,  nu-mi pot stavili setea si nu-mi pot opri dorinta de-al sorbi.

Niciun comentariu: