Cap II Fila 3

Privea biletul cu ochii mintii, in timp ce mainile coordonate din inima tastau :

Traieste in existenta ta si nu in existenta altora

Traieste cat urletul vantului nu tace,
cat apele muntilor se insiruie spre  mare,
fii tu ocean cand marea seaca-n nisip si-n sare.

Devenise o incurajare si o sustinere, si nu numai pentru ea. Se obisnuise sa nu iasa din rutina ce-i lasa liber stabilitatii. Nu risca decat daca era absolut impus, nu se arunca pe geam fara sa fie sigur o saltea mare, pneumatica, sa o prinda, iar geamul sa fie cumva jos, foarte jos. De data asta biletul la film impunea un risc.
Nu spusese nimanui de bilet, nu fusese  pus la vedere. 
Se imbraca nitel mai stralucitor, un jeans mulat, o bluzita fina gri metalizat, esarfa vernil, cizme scurte cu toc si mult parfum. Accentua luciul buzelor si conturul ochilor, fin, discret si pleca.

Ajunse devreme, sala de cinema era aproape goala. Nici nu retinuse numele filmului, ceva in engleza, un nume fara traducere. Nu se astepta la nimic, era calma si bazai cumva in barba :
- Na , am ajuns s-o fac si pe asta . Hm ! :)
Zgomotele din sala, miscari printre scaune anuntau ca sala se popula. Un sonor puternic ii tiui in urechi. Reclamele. Erau date la maxim, ceva obisnuit, dar parca acum ii patrundeau in stomac. Nervi, gandi ea.
O domnisorica cocheta aproape o calca pe picior incercand sa ajunga la scaunul ei, dupa ea un barbat astepta ca  EA sa se ridice si sa-l lase sa inainteze. Ok gandi, hai sus fata mea, domnul asteapta sa te ridici. 
In timp ce se reaseza,  barbatul ocupa scaunul de langa ea.
- Ciudat, incepe sa devina ciudat ! ...isi spuse in gand.
El era singur, domnisoara la cateva scaune mai incolo tot singura.
Sonorul dat la maxim, o facu sa-si duca instinciv mainile la urechi. Vecinul rase aprobator in coltul gurii. Si daca ar fi spus ceva nu l-ar fi auzit. EA era ok, protejata fiind de ochelarii negri 3D.

Filmul era de fapt povestea unei fetite ce-si traia copilaria printre daramaturi si bombe, printre soldati raniti, alaturi de mama sa, intr-un spital de campanie. Cu mainile ei micute si cu sprijinul mamei, reusea sa bandajeze, sa aduca apa, mancare, celor neputiinciosi din paturile de fier, schingiuti in lupta. Apoi filmul sari peste anii in care fetita deveni femeie, peste un timp in care studiase, peste anii adolescentei. Ingrid, asa se numea personajul principal, il intalni pe Paul, un tanar ce-si  ajutase tatal, medic, in acelasi spital de campanie. Plimbari lungi sub clar de luna, cina dupa orele de program si povestea lor sprijinita de amintiri comune. 
Era un film comod, placut, ochii priveau cadrele fara a lacrima. Paul oarecum increzator, dar stangaci in a darui. Ingrid ca un vulcan doritor de explozie si viata. Te bucura cu fiecare moment. 
Vecinul era incremenit in scaun, nu-i auzea nici respiratia. EA amortise si-si foia trupul.
- ...si eu am amortit . ...spuse el. E incomod. Am putea sta pe doua scaune, este loc in sala.  :)
Abia atunci EA ii studie fata si zambetul. Era placut, cu trasaturi alese. Ochelarii lui stateau pe cap. Par tuns scurt, negru, dur, asezat.
- Si ochelarii ?! arata ea soptit cu degetul spre ei.
- Stau cuminti!...glumi el. Mi-a amortit si nasul de la ei.
Povestea din ecran continua spre un final fericit, mici secvente picante  in care cei doi deveneau deprimati, lipsa banilor, lipsa conditiilor normale de a vietui in anii de dupa razboi, chinul reconstruirii umane si sociale,
si in cele din urma entuziasmul relatiei lor. Un final al sperantei  si al visurilor implinite.

Ea se ridica, scoase ochelarii si in lumina difuza din sala vazu figura omului ce-i daruise biletul. Se intoarse brusc spre vecinul de scaun. Acesta o privea  cu doi ochi mari si negri si parca astepta intrebarea ei fulger:
- Il cunoasteti cumva pe domnul acela din randul de sus, cel care sta in mijloc cu pardesiu negru si .... ?!
Vecinul de scaun privi spre directia aratata de ea.
- Nu e nimeni acolo.
- Era. Nu mai este. Dar cunoasteti cumva un domn ce corespunde descrierii mele ?
- Cunosc, da  cunosc. Am avut o conversatie cu un domn asemanator celui descris de dumneavoastra. Haideti sa iesim si va povestesc.

O invita la un ceai  si ii reda cum la fel ca si EA, era in aceeasi cafenea cand omul cu pricina ii darui un bilet la film. Brusc atmosfera se detensiona. Zambete la fiecare gest si intelesera ca au fost adusi sa se intalneasca. Conversatia tinu ore bune pana cand EA il intreba :
- Daca vrei sa ma cauti sau sa mai vizionam un film impreuna, scrie numarul meu de telefon. 
El scrise, apoi il transmise pe al lui.
- Bip, spuse EA...si toatea astea se intampla pentru ca ai fost un partener de film cuminte. Meriti sa-ti dau si adresa mea de blog. :)
Radeau ca niste jucarii ce le invarti cu cheia, fara oprire.
- Hai sa mergem, e tarziu...maine amandoi la munca.

 Puse frumos hainele pe cuierul din hol. Esarfa o aseza intinsa. In mod special o mangaie cu palma .
- Imi porti noroc, te voi purta cu drag.

Era noapte. Pe cand toti dormeau, EA vorbea in balcon cu luna.
- Spune tu luna, nu-s eu nebuna ?! :))) Hai copila mare la culcare.
...si incerca sa adoarma visul ce tocmai ii aparuse in viata.


                          ~ Sim MB

CARTE VRITUALA  pag.13




 (sursa foto : net )

2 comentarii:

gabrielailies spunea...

Incitanta si misterioasa poveste. Astept cuminte continuarea.

Brandusa Simona spunea...

Multumesc ! :) Ma bucur ca te-a cuprins in ea.
Vom povesti cuminti, la gura sobei, pana va trece iarna.