Iti plac valurile mari, care te lovesc cu forta iar si iar ? Ridicat brusc, naucit inca de lovitura, clatinand, vezi cu disperare cum altul se apropie, parca mai mare, si mai mare. Casca gura lui enorma de apa si te prinde, musca din nisip, din tine. Apoi te lasa, pentru un moment de respiro. Obositor nu ?! Cum poti trai naucit o viata intreaga ? Vei spune "m-am obisnuit"! Urata obisnuinta, amar trai ! Iti plac apele line, lacurile adanci ? Poti pluti sau te poti scufunda etern in ele. Sunt periculoase, creeaza senzatii de placere, de liniste, apoi treptat se transforma in plictiseala, angoasa, insatisfactie.Nimic incitant, nu ?! Dar hai, hai sa recunoastem searbadul din tine, si nebunia ta, a mea, a lui, a ei ! Solutia ? Ar fi una, chiar doua. Mai in gluma, mai serios,zic sa iesi din apa, usuca-te la soare, in vant. Nu, nu, nici asta nu merge. Devii uscat, n-ai luciu, batut de vanturi si de ganduri. Varianta a doua, combina "apele" linistite si tulburi, agitate ...