File de suflet

(foto: http://mind-is-everything.blogspot.com/ ) Am vrut a scrie oda lui, barbatului, masculului; si-am tot lucrat asa in van, o zi mai mare de un an. Am ostenit de cand aleg, ceva cuvinte potrivite; pastrez in cos mici simtaminte, le mai desfac, le ma rotesc, le desfasor si le privesc. De venerezi cumva barbatul in adjective de uimire, in substantive de tarie, ... e simplu, spune-i zbor ... de fluture albastru . :) ***

(foto: http://www.minunemica.ro/2010/05/17/feminitate-%E2%80%93-maternitate-maternalitate/ ) Femeia plans si suras, din geamana cumpana, picior fin ratacitor, calcat pe varf, putin ascuns, cu fusta ori blugi stansi, pas de gazela, umbra florii, miros dintr-o culoare campanula; femeia-stare, femeia-visare, femeia-forta in brate stransa, cu cingatori de viata incinsa; femeia-zbor, femeia-dor, femeia zambet si minciuna, femeia-risipire, femeia-plansul ploii lumii. Femeia ta, femeia lui, femeia mama si copilul, ea ... eu, tu, ... noi, voi, ele ... inradacinate, prinse, firave, coapte, maturate, spulberate, aruncate,adunate, renascute-n poala cerului, tinute-n palma pamantului, sub mana providentei asezata, crescuta, mangaiata. Femeia urcusul bulgarelui, sare mare si amara, sare dulce si marunta, apa fiarta, apa rece insetata; femeia plina si deplina, stand, asteptand senina . Femeia zumzet si insingurare. ... aleg imaginile :)

Sparte cioburi fine, cuvintele nu-si mai au ecou, isi tes incomensurabila panza de paianjen, haosul tacerilor, pasilor stingheri alaturi; si adorm in spatiul acela nesigur pana cand .... pana cand o mana de destin le va lua si le va asterne, pe colile firestei lor desteptari. ... din doi in doi artificii, in aceeasi imensitate, departe de cuvinte, neauzite, nesoptite ... rostite gandului tacerilor.

Melancolii imi picura, umede pe aripa, melancolii ma tin captiva momentelor, intr-o alta zi ... de vineri. ... si nu mai pot vorbi cuvinte. vreau privi, cu ochi-mi mari si nesatui.

Am croit din mine pamantene vise am cioplit adanc sperante si iluzii, am respirat trairi pe paine, am crescut in stanca dura ... pentru mine am devenit o arma, ma pot lupta si ma pot ucide.

Pot tine soarele diminetii in palma mea ! Imi pot fotografia prietenii ! Uite mami, pot zbura !!! - din fisierele personale - **** Mai multe la Carmen ****

Sa nu te ratacesti la ivirea zorilor, sa nu te pierzi la caderea noptilor, ai urme din gandul meu pe tine, ai urme de dorinta in tine. Vei auzi clopote, gemete, scancete ... pe margine, vor fi maini sa te prinda, imbratisari de patima, vei fi chemat, vei fi strigat, vei fi dorit ... crescendo. Sa nu te ratacesti de tine, sa nu ma ratacesc de mine, sa nu ne ratacim prin noi. Tu idol al stangaciei sufletelor. ***

Eram doi in seara serilor, si ceasul nu mai ticaia pustiul. Eram insetati in seara verilor, impresurati de romantismul greierilor. Cupidoni ai umbrelor mainilor, crepuscular pierduti in tolba marilor, esuati de valuri, esuati de plutiri, pe maluri de oceane nisipii. *****

Anacronic insir castane, pe lujerimi de brate moi, scindand spatii intre noi. Lovite de crosa gandului, se reduc distantele in atingeri, rezonante caramizii-maronii captand caldura trupului. Pe inguste alei, castani verzi, rasfranti in doua fire de iarba, alergici la praful lumesc, ochii surad dimineti. Aproape de tine, am fost odata, eu cos plin, tu castana coapta, eu castana maronie, tu cos de armonie...

Fluturi cu aripi azurii, vin spre mine, dinspre tine, in ziua ta de fluture albastru, in noaptea mea de arbore sihastru. Adorati fluturii pasiunii, isi traiesc secundele iubirii, launtric, instinctul cautarii, in jocul nemuririlor de o zi. In perechi, perechi ... fluturii sunt vii ****

Vine toamna cu ceata ei, cu recele diminetilor si al serilor, cu vapaia pranzului, cu frunze covor, cu vant sa le spulbere. Apar nostalgiile, se reaseaza intrebarile, se trag linii, se unduiesc curbele . De ceva timp apropierea toamnei ma duce intr-o poveste, cu dealuri, munti si fanete tunse pline cu flori, branduse. Copii chicotind culegandu-le in buchetele ce urmeaza a fi daruite. Eu si fericirea brat la brat, pe o carare de munte. Aproape un catel alb pas la pas cu noi. Din acea toamna am invatat ca fericirea are chip si inima si bate, ca mainile pot tine alte maini in semn de ocrotire, ca imbratisarea poate cuprinde copilaria mea, adolescenta, tineretea si maturitatea mea, ca zambetele duc dincolo de acest taram, ca toate cuvintele pot vibra si pot transmite, ....am invatat cel mai importat lucru, sa ma iubesc ! Iubindu-ma m-am transformat in cupa plina cu nectar, ce poate iubi la randul ei. Norocul meu ca acea toamna a venit, si nu prea tarziu

Prin curburi de degete, imi curg rasfirate, frante petale vii, albastrii-trandafirii; cu ele imi ninge, cu ele imi ploua, iubirea, menirea si cerul de roua. O clipa mai stau, o clipa de vis, in paturi de stele, in ast paradis, strans trupul sa-mi tii, la ore tarzii cu brate petale de cer, cu stele petale mister.

Mi s-au albastrit degetele umbland desculte prin stari, si ochi-mi sunt mai mici, si mai nevazatori, si paru-mi sta rebel, neprins intr-un inel. Curge bleu si curge albastru, din rosu si din astru, curge afanand pamantul, seva din copilarie, seva adolescentina, ramasa, pe-un varf de cetina. De nu ma cunosti, imi recunosti pasul, usor maiastru, usor cadentat, simplu la purtat, captand asfaltul de sub el ... in verdele placerilor. Mi-am terminat culorile fragede, invaluita de intense; rascoapta cerneala-mi curge lacrimand accentuat cuvinte, in zambete de ceara, mortala...si nu-i grimasa, e reala. ********

Unde incepe si unde se termina povestea, cum ne dorim nebuni a noastra sa fie, acum , aici cat timpul nu-i trecut; unde se rup bucati si nu se mai lipesc, cand ne amagim si suntem departe de ea, tot mai departe, infinit perfecti cu inima, si destramati cu sufletul; unde a izbucnit in muguri vii dorinta, in flori albe de vis pe ram de paradis, nu se mai stie controla, nemarginirea ta, a mea. Si-ai aparut de nicaieri, strafulgerand de pasiune, acceptul si uimirea, pacatul si desavarsirea, in brate de furtuna, ai leganat incet iubirea. Nicicand zborul nu va mai fi acelasi, nici cantul vechi, cel patimas, de-l murmuri azi, usor cu buzele, desavarsind si calea si menirea. ....... cuprinsa ....... *****************

(imagine: http://ceviseazafantomele.blogspot.com/ ) Contopita cu cerurile, am invatat visul universului; cenusiu si greu de respirat, m-a frant bucatele; instinctiv pe cai lactee am platit pretul in muzica astrelor, metamorfozand feliile de suflet; eram aici si acolo, in doi timpi, in doua eternitati, ... in noi doi; abia apoi ti-am inteles chemarea, si ti-am atins sufletul, timid, cu mana stanga. ...THIS IS MY SONG.... ***********************************************************

Mi-am prins pe sarma inima, in carlige groase de argint. O voi lasa o vreme la uscat, are la tample fire de granit, si-a obosit putin, de visat si de purtat. La noapte va dormi asa, suspendata, s-o ploua, s-o ninga, s-o vada, s-o cearna ... vremea si vremurile, setea si dorurile. Tu inima sa-mi canti, de la fereastra, un cant cam vechi, de inima albastra.

La revarsarea Dunarii si unirea cu marea cea mare :)

Un gand de marti :). Lasitatea se manifesta, inclusiv virtual, prin comentarii anonime, ori mai rau ascunsi de un blog, atacand alte persoane. Aici anonimii sunt stersi, daca nu am indiciu, ca eu cunosc blogul (macar) ori acea persoana. Si azi poate m-am trezit cu fata la cearsaf, adevarat! Remediul meu: maine seara nu mai pun cearsaf :)) Asa ca dragii mei sunteti liberi sa fiti lasi... mai ales virtual.

Am sapte capete, cinci picioare, patru maini, trei ochi mari cat cepele, doua caractere si o singura inima. Sunt un suflet din marea de vieti. Verbal, in scris, am parte de basme, colorate si zambitoare. Basme cu ganduri bune, iubirea aproapelui, alegerea sentimentelor curate, taierea negativismului din radacina... . Prin portavoci se striga, se cheama la ajutor, intelegere, ocrotire ... si scrie in poveste ca frumoasa are inima deschisa si va iubi bestia, cu corp hidos dar poleit pe dinauntru ( si reciproc, cica va fi valabil). Si daca am sapte capete ... sunt hidoasa, mica si neinsemnata, cine ma salveaza de mine ?! Si daca vraja nu se poate rupe, cine va locui vesnic langa urata, doar un altul ca ea si nici acela. De aceea trambitarea asta, in lung si-n lat, a cautarii unui suflet frumos, a unei inimi mari este doar o eroare, mult prea probabil imposibila, un basm. O linie fina intre posibil si imposibil, real si ireal, rau si bine ... si sar sotronul intre ele, desi stiu concret

In dor de departate vise, ma prafuiesc cu stelele, prin miscatoarele nisipuri ingrop arzand picioarele. Furtuni desertice acopera si cea mai zvelta calauza; un flaut am de ghid, picioare zvelte de pantera. Hibnotici ochii reci de serpi, ma tintuiesc, ma incolacesc; cu mainile risipa de cascade adun in piept paienjenisurile. M-atingi si recunosc, a fost sarutul unui deja-vu.

De prin trusa ei de farduri, sare rosul de sidef, un creion incandescent, verdele fosforescent. Un intreg pastel de rime, sta in coltul ochilor, onduland pe frunti ciorchine, din apusul anilor. Poarta ziua masca asta, ranjete si zambete, dar pe cine ea triseaza, cand in suflet lacrimeaza.

Cine fura tineretea bobocului crud de trandafir, si-l meneste infloririi ?! Cine ne ninge, cine ne ploua, cine ne-mparte si desparte, si-n raze ne-amesteca visele, cine ne-adorme de noi intr-un robotic somn cu anii, sa uitam cum despletiti in clipe suntem ?! Cine stie descanta furturile de noi, de nedorinta trecerii ?! Cum poate eternitatea statornica clipei sa-i fie ?! Calculam, adunam azi cu maine, maine cu poimaine, adunam saptamani, luni, ani, ca mai apoi sa nu ne mai placa cununa, nici sirul ei, nici maretia . Cine stie opri experimentul si furtul clipei, sa o faca ! Fiindca n-am furat-o eu si n-o ascund niciunde, voi dansa si astazi, clipa . ".... noi , oamenii, nu vom pretui niciodata, ce prin intimplare ori destin, cineva ne daruieste, unica clipa a desavirsirii, considerind mereu, ca, undeva se poate gasi mai bun decit avem acum , dar ne inselam amarnic , iar cind totul este deja trecut , ne ascundem fatza in palme prin locuri goale , cersind inca odata , prin lacrimi a

(foto:http://silencewithinus.blogspot.com/)

Neadormiti pe chei de piatra, talaz dupa talaz, in conuri de lumina, patrund adanc in luna ei, ultimii dintre romantici. Mentol usor acid, piscand papile de uimiri, a dezlegatelor betii sampanii de iubiri. Mai ard vapai din scrum, jaratec de tamaie, cu lacrimi de aghiazma, sfanta icoana-n inima. Sa nu mai plangeti pe alei, pustii de voi, pustii de noi , stingheri de voi, uitati de noi, voi, ultimii dintre romantici.