Poveste de seara...
Sssttt...in seara asta eu spun povestea, fiti cuminti si inchideti televizoarele...e o poveste adevarata, e o poveste reinventata.
A fost odata un copac golas cu doua ramuri, zise brate. Trecuse o iarna grea peste el si inca-si clatina ramurile in semn de oboseala. Nu, nu dormise, pentru ca lupii urlau a pustiu si vantul vuia printre crengile lui,
de-ti era mai mare teama.
Intr-o dimineata o raza de soare il mangaie cu caldura, si simti ca vrea s-o prinda cu ramurile intr-o imbratisare nesfarsita...dar avea numai doua crengi si alea fara frunze...doua crengi rebele, una pe stanga,
alta pe dreapta. Isi dorea in jur prieteni si zeci de alte crengi sa-si poata inlantui coroana.
Zilele primaverii timpurii se scurgeau in mangaieri iar in el incoltise seva dorintelor. Aproape ca se legana intr-o melodie a chemarii. Da, micul copacel isi dorea intens companie.
Intr-o zi, spre dimineata, cand isi contempla mugurii abia mijiti, auzi harmalaie mare. Oameni, ustensile de lucru, masini cu ...da, ati ghicit, masini cu copacei pitici se apropiau de locul unde el salasluia, tocmai sus pe-o coama de deal.
Forfota nu s-a terminat pana cand insirati in rand, copaceii nu si-au luat locul intr-o minunata livada.
Un om ii cantase din fluier toata ziua, si-i spusese pe ascuns ca viata lui se va schimba. Doar la pranz omul se aseza la tulpina sa firava si-si scoase merindele spre hrana.
Nu-si mai incapea in ramuri de bucurie. Visul unei livezi de prieteni se implinise. Mai ramasese visul ramurilor, dar acum simtea cum din muguri vor creste si ele, cu rabdare si incredere.
Seara il gasi fluierand melodia omului in gand...devenise una cu voiosia acestuia.
A fost odata...
Hi, da, incep clasic :)A fost odata un copac golas cu doua ramuri, zise brate. Trecuse o iarna grea peste el si inca-si clatina ramurile in semn de oboseala. Nu, nu dormise, pentru ca lupii urlau a pustiu si vantul vuia printre crengile lui,
de-ti era mai mare teama.
Intr-o dimineata o raza de soare il mangaie cu caldura, si simti ca vrea s-o prinda cu ramurile intr-o imbratisare nesfarsita...dar avea numai doua crengi si alea fara frunze...doua crengi rebele, una pe stanga,
alta pe dreapta. Isi dorea in jur prieteni si zeci de alte crengi sa-si poata inlantui coroana.
Zilele primaverii timpurii se scurgeau in mangaieri iar in el incoltise seva dorintelor. Aproape ca se legana intr-o melodie a chemarii. Da, micul copacel isi dorea intens companie.
Intr-o zi, spre dimineata, cand isi contempla mugurii abia mijiti, auzi harmalaie mare. Oameni, ustensile de lucru, masini cu ...da, ati ghicit, masini cu copacei pitici se apropiau de locul unde el salasluia, tocmai sus pe-o coama de deal.
Forfota nu s-a terminat pana cand insirati in rand, copaceii nu si-au luat locul intr-o minunata livada.
Un om ii cantase din fluier toata ziua, si-i spusese pe ascuns ca viata lui se va schimba. Doar la pranz omul se aseza la tulpina sa firava si-si scoase merindele spre hrana.
Nu-si mai incapea in ramuri de bucurie. Visul unei livezi de prieteni se implinise. Mai ramasese visul ramurilor, dar acum simtea cum din muguri vor creste si ele, cu rabdare si incredere.
Seara il gasi fluierand melodia omului in gand...devenise una cu voiosia acestuia.
Morala o stiti voi, cei ce doriti si cultivati in jur prietenii... doar asa va vor creste ramuri. :)
Noapte buna copii ai blogosferei ;)
Comentarii
te imbratisez!