File de suflet

La Multi Ani Borgia !!! De nu-mi dai aripi Doamne,  ma pot inalta,  cu-n tril  divin, astrale acorduri de cuvinte, silfide  soapte cauterizandu-mi rani. De nu-mi dai doruri Doamne,  pot dori,  un infinit si al taram ,  mai nestiut, mai neumblat.  De nu am inima, ea-mi va creste Doamne,  si va pulsa terifiant un sange,  ranindu-mi clarul si realul,  bezmetic, sinele imi va inghiti ego-ul.  Mai beata voi dansa inalturi,  un vultur alb si-albastru, fara aripi,  o zburtoare pamanteana pe carare. De nu-mi dai Doamne, iti voi lua,  si firimitura aruncata o voi strange,  natanga cerului ii voi striga,  cu palmele te voi atinge. In sange-am frematat revolta asta, si cauzei si scopului de-a ajunge, si martor eu te-am luat in viata mea.  Cu drag ingerilor mei, pamanteni  si nepamanteni.                 ...

Cat imi dai sa-ti fac,  o dulce muscheta, si sa te-ntep,  si sa te strang  intr-un venin de imbratisare ?! Cat imi dai sa te sarut,  cu dinti de vampir,  in setea iubirii de-argint?! ... si oare cat ma va costa,  sa ma spal cu miros de flori, pe colturi albe de paine, sa-ti cos  plecaciuni la umbra de cruci,  din seri si-n dimineti; si cata apa de izvor sa curga,  pe trupul si pe sufletul meu patat  sa redevin om curat  ?! Cat imi dai sa  tac, sau cat valorez muta si cat nauca ?! De-i scump amorul, si ieftin omorul, le iau pe-amadoua, si-am sa platesc minciuna, cu doi poli de destin si-o carafa cu vin. Am inghitit o boaba de speranta, ce sta sa-mi expire,  la gandul ca maine,  o sa-i plang si-o sa-i rad, de haul vietii o sa reusesc sa-l vand.                                         ...

Cine-si mai doreste zece, cand noua e atat de aproape, de clipa lui zece ?! Perfectiunea, o minciuna, zece, cifra prea rotunda, cine-si mai doreste totul, cand isi poate satisface intr-o clipa, doua moftul ?!

Am scris prea mult,  si-am simtit prea mult,  am tacut rar si-am vorbit macar,  atat cat sa-mi fiu,  mie,  ocean. Azi ma scald in vastitatea Eu-lui meu,  la singular.  O baie de liniste, pe ecran. Sa mai poti, dar sa nu-ti mai vrei scrie. Am obosit, acest PLURAL,  numit ( ba fila sau caiet sau blog...)  ...oricum, si-am zis sa-mi iau o zi drept mita,  si s-o traiesc, LA SINGULAR.

Mintea-mi canta la luna,  o harpa nebuna,  cu coarde mai strambe si rupte,  o parte din ele nevrute, de canta frenetic,  de tace-n tic-tacul bezmetic. Emotii de struna, aleanuri  sub luna, vibratii pe-o inima buna.

Recenzia unei cafele de luni :  Credeam ca suntem "MAI MULT" fata de celalalt,  pentru ca un celalalt sa se simta si sa creada ca e mai mult decat un/o altu(a). Si-mi pare ades ca "MAI PUTIN" a disparut complet, ...  dar nimic nou in povestea  asta. Eram unul,  apoi ne-am separat in doi, parte Tu si parte EU. Imagine fidela-n doi, un cuplu viu, voit, dorit, mai mult sau mai putin ok, mai mult sau mai putin in ochii lumii slefuit. Un pas al meu,  egal,  langa piciorul tau;  un pas al tau, egal, langa piciorul meu, hipnotic dans ... un vals. ...   si cati ca noi, ...  si cati ca noi !

S-o dati si s-o primiti ( la ) bucata fericirea, atunci este cea  mai gustoasa, dozata, portionata. De vezi lingura plina, venind galop spre tine, esti terminat*a. O singura suflare, un singur strop,  si te inunda. Alai de molecule, se-ating de cer, se scalda,  si nu mai vezi pe unde,  si nu mai stii de tine. Off, vei sti acum ca-i buna,  si-ai sa mai cumperi ... o bucata. ;)