Lipsuri

Sunt lectii la care am lipsit. Oi fi lipsit de buna voie, ori fortata ?!
Eram bolnava, banca era ocupata, am fost data afara din clasa ... nu mai stiu. Nici mama nu mai stie, iar tata nu era, nici eu nu stiu, nici EL nu stie.
Ascult din ele, totul pare clar, au logica si miez, asa cum mie-mi place. Zic "da, am inteles", apoi le uit rapid.

Am ascultat Prefacatoria, era asa de simplu ! Un zambet pe o fata de paiata, o lacrima fortata , un urlet ca de animal ... dar fara suflet, totul doar pe fata. Si-am exersat odata, de doua, trei sau patru ori, o jongleria exersata. Dar nu pot, asa ca o las balta sau pot dar lectia nu-i terminata.

Si vad cum Detasarea face sport pe strada, infumurata, intra-n fata ... eu la coada. Hm, m-am atasat de rand, e randul meu, al tau, al ei ... si ce conteaza ?! Eu tot voi sta alaturi de cel din spate sau de cel din fata.

In casa mea am pus o coala alba pe icoana, si-am zis "sa simti, nu sa privesti, sa arzi, nu sa mocnesti, sa luminezi, nu sa pastrezi lumina " ; am obosit din prima zi si am descoperit icoana toata. O pot privi, in fata si in mine, o pot atinge, desi o stiu simti.

Si cate lectii or sa treaca iarasi peste mine, cand eu n-am chef de ele si de mine !

De vreti sa ma utilizati, sa nu uitati, am lipsuri !
Iar tonul meu, e tonul vocii de poveste, nu sunt nici trista, nu sunt nici calma si nici revoltata !