Ea, pe veranda si o ceasca de ciocolata calda

( foto: http://revista.floridelux.ro/peisaje-de-toamna-magnifice/ )

Rece, noiembrie gri, noiembrie cu scapari mici de soare, parca ace ce te tot inteapa. Ea iesise infofolita pe veranda. Era o amiaza blanda, inca se mai putea respira fara un fular pe nas, inca mainile nu-i inghetau pe ceasca aburinda dintre palme.
Era rece, un rece revigorant, un rece ce-o trezea. Stanse in jurul trupului o patura groasa si ofta. Un oftat din cele profunde, din cele adanci ce apoi te aduc in stadiul de liniste. Ochii zburdau. Era fericita, o fericire relativ impletita cu grija, cu atentia de a nu gresi, cu dorinta de a fi bine.
Au trebuit sa treaca anii, au trebuit ca unele situatii sa fie rupte, dezradacinate, pentru ca ea sa calce pe acest neprevazut drum. Mereu in neprevazut...dar parca acum clopotul stabilitatii o cumprinsese, drumul era acela deschis in fata ei si trebuia parcurs. Devenise un om ce-si contura putin viitorul si asta ii echilibra cererile in ofertele dorintelor...era o singura cale.
Cu mana stanga atinse pantecul si zambi, ... ii zimbi viitorului.