Lumina trupului

Nu mai am glas,
toate tăcerile au pus stăpânire pe regatul vorbirii mele,
și lenevesc pe o saltea în larg de mare,
plutind între două inimi și o răsuflare,
ca într-un elixir colorat și turbat 
de frumusețea cuvintelor ce așteaptă....vorbite.

Nu mai am cer,
când tot albastrul îmi stă în privire,
și mă privești, și te privesc
în marea taină a îmbrățișării lor,
din sanctuarul cu lumânări aprinse,
voal peste voal adiind pe picioare și mâini goale,
răsfirat pe trup, de atingeri fine și sărut.

Acel sărut,
din acel glas tăcut și preaplin
de miezul vieții, de sâmburele dorinței pure și eterne,
că un răsărit în fiecare apus dintr-o noapte...deplină,
perfectă și trează,
... petală cu petală.
__________________
" Brandusa SimMB - Lumina trupului