Pacatul meu sunt EU
Cui i-as putea reprosa ca-mi pacatuieste, daca nu mie, cea de o fiinta cu mine,
din care Eu una m-am zamislit .
Cineva imi vorbeste. Ma critica, ma blameaza...ma intoarce intr-un punct de unde a pornit pacatul.
Iar pacatul meu sunt eu, cea de fata, scoasa la tabla de constiinta si de neputinta de-a sfarama "lectia" lui.
Si cui pacatuiesc de fapt, daca nu mie ?!
Cui ii strig ulterior greseala si cui ii intorc filele pe toate partile, daca nu mie ?!
... alerg si tac, sa scap, sa ma pierd de furie si pacat, de insatisfactii de-o clipa si de necurate ganduri, si le strig urgii, si le bat cu ganduri de pieire... si iar cad in pacat.
Prinsesem odata, asa din zbor, fara dorinta, parola disparitiei si curatirii lui...un fel de Focus-pocus-preparatus , dar probabil a expirat, sau nu mai stiu eu trilul si acordul incantatiei, ca iar imi tin capul plecat ca si cum poveri de pacate m-ar arcui spre plecaciuni.
... si nu pot merge in genunchi, decat cativa pasi fortati si nu stiu de mai vreau sa urc bolovanul fara rost.
Asa ca voi purcede grabit a sterge cu zapada slovele arse si cele meschine, si voi reda hartiei sufletului meu imacularea, desi alungand pacatul imi inmugureste o teama : sa nu-mi inghete inima.
Comentarii
Nici acum nu stiu ce caut in casuta aceasta unde imi sunt ingradite cuvintele. Da, pacatul sunt Eu! Am fost strapuns ametitor de urmatoarele cuvinte : ".. si nu pot merge in genunchi, decat cativa pasi fortati si nu stiu de mai vreau sa urc bolovanul fara rost."
Parca aici ma regaseam, parca aici imi cunosteam propriul meu pacat acela in care si Eu sunt al meu pacat. M-am legat de Sisif si de bolovanul lui imans care trebuia sa il urce pe un deal, acolo in Infern si mereu ajugand sus bolovanul se rostogolea, acelasi pacat, acelasi traseu, acelasi bolovan, aceasi rostogolire. Nu-ti fie teama, inima ta nu o sa inghete, niciodata!
Iubirea pura, nu egoista, iubirea din inima si nu cerebrala ...dar din ce in ce mai des "daruirile ei" au devenit un pacat.
Ce am scris eu aici este o recunoastere si o insusire a Eu-lui meu, cel cu n pacate si cu n greseli lumesti, pe care nu mi le-as putea dezradacina in viata asta si culmea, nici nu vreau.
Iar dogmele bisericii au ajuns din ce in ce mai mult sa fie reci, nepalpabile, impuse si nu mi se pliaza.
Viata faina tie !
Am scris si eu o "intro"spectie, na. Si las la voia si intelepciunea fiecaruia sa-si vada sufletul si dorintele, neputinta de a (ne) schimba in altcineva, ce am dori a fi.
Iar pacatul nu stiu de-l pot mai bine incorpora in ceva, decat in nemultumirile nostre...restul sunt dogme.
Cine iti ingradeste cuvintele ?! :)
...si daca-s umana e clar ca-s si inger si demon, si femeie si mama, si sotie si prietena...si dusmanul nr.1 si prietena nr.1...si zbier si alin :))
Te imbratisez in inima !
Se spune ca cine-i pe lumea asta fara de pacat sa-si permita " a da cu piatra" in altul ce-l considera pacatos.