Cu fruntea la cer

Cu fruntea la cer,
ascult,
cu mainile ma strang,
cuprind;
cu inima vorbesc,
ticai,
asemeni unui ceas,
ador,
asemeni un nor,
cred,
in visul meu si'n zbor.

Cat ziua toata curge,
albastrul ma inunda.

                                                 Tarziu in nopti rapesc si ma ascund,
                                                 ca sa devor acesta prada,
                                                 salbatic rad apoi si nebuneste fug,
                                                 de ele, noptile ce cu raceala inseala.
     ~SimM ~